Cea mai buna investitie este aceea in viitoarele generatii!

Dragi prieteni,
Asociaţia Ady Endre doreşte să asigure viitorul școlii și al învățământului în limba maghiară din București. Conducerea actuală a școlii face tot posibilul pentru un învățământ de înaltă calitate și pentru supraviețuirea școlii maghiare din București.
Acest lucru este dovedit de evoluțiile, extinderile și modernizările care au avut loc în ultimii ani. Clădirea școlii complet renovată, acum sigură, funcționează cu mobilier nou, echipament tehnic nou, vestiare moderne, bucătărie și sufragerie dotate.
Vă cerem acum sprijinul pentru implementarea următorului nostru proiect foarte important!
Planul nostru este să creăm un loc de tabără în care copiii noștri să poată participa la școli de vară unde educatorii să lucreze cu ei într-o atmosferă distractivă și prietenoasă cu natura.
Locaţia o avem. Lucrăm la planuri şi la obţinerea avizelor necesare. Terenul de peste un hectar este situat în județul Covasna, în Depresiunea Baraolt, la 200 km de București. Cei care au participat la Ziua familiei din acest an au putut să vadă locul și să-i simtă farmecul.
Până acum au fost investiţi peste 70.000 de euro. Clădirile și căsuţele taberei le vom construi din fonduri europene la care avem nevoie de co-finanţare din fonduri proprii. Pentru strângerea acestui fond vă cerem ajutorul, contribuţia!
Prin acest gest compania voastră nu pierde nimic, ba chiar câștigă. Prin sprijinul vostru ajutați funcționarea unei instituții care servește interesele comunității noastre. Sponsorizarea poate fi deductibilă fiscal dacă se încadrează în limitele prevăzute în codul fiscal (3‰ din cifra de afaceri a companiei și 20% din impozitul pe profit).
Dacă aveţi întrebări vă stăm la dispoziţie!
Contribuiţi la implementarea noului nostru plan!
Vă mulţumim pentru sprijin!