Vineri, 28 februarie 2020, a avut loc primul eveniment din seria „Zile tematice” susținute cu ajutorul Fondului Bethlen Gábor din Ungaria, prin organizarea unui bal mascat acompaniat de muzică live. Evenimentul a fost organizat de către
Asociația Ady Endre împreună cu conducerea Liceului Ady Endre și Consiliul Elevilor Ady Endre și a avut succes: elevii din clasele 0-4 au realizat picturi pe față și au colorat măști, iar lucrările au format ulterior o adevărată expoziție.
Ferenc Ségercz și prietenii săi au cântat atât pentru cei mici, cât și pentru elevii mai mari, iar la dans s-au alăturat atât părinți cât și profesori, învățând cu toții pașii de bază ale dansului moldovenesc ceangăiesc. Momentul de dans a fost urmat de un concurs de costume, unde organizatorii, clasa a X-a au propus participanților teme specifice vârstelor.
Între programe, organizatorii au servit gogoși și mâncare caldă, și au asigurat un loc special de fotografii,
amenajând un panou care promovează școala.
Suportul financiar al petrecerii de carnaval a fost asigurat de aplicația câștigată la Fondul Bethlen Gábor.
Cu siguranță, fără prezența și aportul manifestat de profesori, elevi, părinți, evenimentul nostru nu ar fi avut un succes atât de mare. Dorim să le mulțumim tuturor profesorilor, elevilor, personalului școlar, părinților, bunicilor care fie au pregătit gogoși, fie au gătit cina, fie au mutat scaune, au servit mesele, au făcut fotografii, au supravegheat sau pur și simplu au oferit un ajutor oarecare. Chiar dacă se repetă numele suporterilor, întotdeauna sperăm că evenimentele de succes încurajează și alți voluntari să se alăture organizării. Să ne revedem cu bine pe 29 aprilie 2020!